„Urbanizarea” stațiunilor montane din apropierea capitalei îi determină pe mulți bucureșteni, dornici de aer curat, liniște, relaxare și drumeție să caute locuri unde, dacă este posibil, să le găsească pe toate, cu excepția aglomerației. Pe lângă toate aspectele pozitive enumerate, trebuie adăugate și produse proaspete și mâncare tradițională. Iar pentru toți aceștia, avem un pont – Bilbor, localitate situată la 400 de km de București, în inima muntilor Călimani și a pădurilor purificatoare, între Harghita și Suceava, pe vechiul drum care lega Trasilvania de Bucovina. Și mai e ceva ce doar aici se găsește – izvoare de apă care străbat rocile vulcanice într-o desăvârșire binefăcătoare.

Ca să nu pierdem vremea, pentru că weekendul este scurt și nu trebuie irosit timp în ambuteiaje, pe Valea Prahovei – DN1A, de la Ploiești spre Brașov, prin Cheia, este soluția ideală. Și-n puțin peste trei ore suntem deja intrați pe poarta Trasilvaniei.

De aici, drumul intră și șerpuiește prin munți, rulând prin peisajele sălbatice ale Covasnei și Harghitei, trecând prin Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc și Toplița. Apoi, se face drumul spre Neamț, doar că după nici 10 km se virează la stânga, spre Bilbor. Doar cu pauze scurte, în cinci ore și jumătate se ajunge la Bilbor, cel mult șase, dacă e iarnă și se rulează mai încet.

Surpriza maximă este în momentul în care Bilborul se arată în toată splendoarea, ca un adevărat colț de rai ce este. Munți îmbrăcați în haine groase de cetină de jur împrejur, coline molcome, fânețe, case mari și primitoare de oaspeți.

Precum comorile de valoare, izvoarele cu ape minerale sunt ascunse la prima vedere. Dar, odată găsite, Bilborul devine peștera lui Aladin, nu cu bijuterii, aur și nestemate, ci cu sănătate curgătoare, incoloră și pură.

Iar cine o bea – de la izvor ori din vale, de la Șestina, Fundoaia, Vâlcănești ori Raita – are doar cuvinte de laudă: apă gustoasă, ușor minerală, cât să fie pe gustul tuturor, indiferent de vârstă. O parte din izvoare sunt amenajate, așa că cine dorește se poate alimenta după pofta inimii din știubeie.

Bilborenii știu că au cel mai pur aer din România, ozonat, că-i la peste 1.000 de metri altitudine și filtrat de codrii fără sfârșit. Iar musafirii sunt mereu bineveniți. Și nu doar la aer curat și apă minerală, care-s din belșug. Ci și la masă și odihnă. Și nu, nu-s rupți de lume, deși locul este izolat.

Călimanii sunt locul predilect pentru excursii, dar vara, că iarna-i cam greu să te avânți prin zăpadă și ger pe potecile de la peste 2.000 de metri. Dar nici nu trebuie, pentru că dealurile sunt minunate pentru săniuș și, de ce nu, pentru un vin fiert pe prispă sau în curtea casei încălzite.

Oricât de obosiți am fi după săptămâna de muncă, un city-break aici nu trebuie să omită o vizită la bisericuța de lemn cu hramul Sfântului Nicolae.

Este ușor de ajuns pe Bârca Bisericii, delușorul unde s-a ridicat lăcașul de cult care strânge ca-ntr-o pravilă istoria ultimilor 300 de ani a bilborenilor. Și mai este ceva – Bilborul își expune secretele în fața vizitatorului venit de departe de pe vârful Alunisului. De la 1.300 de metri, așezarea își explică geometria și culorile ca-ntr-un tablou bine studiat al unui pictor riguros.

Apă minerală, aer pur, liniște, sălbăticie, dar nu izolare totală – într-un cuvânt Bilbor. E musai o astfel de evadare a omului modern fără de care sufletul n-ar fi complet.